Mouse
De la Saferpedia
Mouse-ul pentru calculatoare este un dispozitiv de indicare ce se ține ȋn mână și funcționează prin detectarea bidimensională relativă la suprafața pe care stă. Denumirea provine din englezescul „mouse” care ȋnseamna „șoarece”. Conceput special pentru a se potrivi ȋn mână ȋn mod natural, mișcarea lui pe suprafețele de contact se transformă ȋn mișcarea elementului de indicare, pe monitorul calculatorului, denumit cursor.
Primul mouse intergrat, comercializat ca parte a unui calculator, destinat pentru navigare pe computer-ul personal, a venit la pachet cu sistemul informatic (computer) Xerox 8010 ȋn anul 1981. Cu toate acestea, mouse-ul a rămas relativ obscur până la apariția Apple Macintosh. Utilizarea mouseului la calculatoarele personale este astăzi omniprezentă iar aceștia sunt disponibili pe scară largă și pentru achiziționare separată.
Cuprins |
Denumire
Prima publicare, cunoscută, a termenului „mouse” ca dispozitiv de indicare datează din anul 1965, termenul fiind găsit ȋntr-o publicare englezească al lui Bill denumită „Computer-Aided Display Control”.
Dicționarul englez Compact Oxford (ediția a treia) și ediția a patra al dicționarului american Heritage al limbii engleze au susținut folosirea atât a denumirii de „computer mice” cât și a denumirii de „computer mouses” ca forme corecte de plural pentru „computer mouse”. Unii autori de documente tehnice preferă folosirea denumirilor de dispozitive de mouse sau mai generic, dispozitive de indicare.
Primele dispozitive de indicare
Trackball-ul a fost inventat de Tom Cranston, Longstaff Fred şi Taylor Kenyon lucrând la proiectul marinei regale canadiene DATAR din anul 1952.
Independent, Douglas Engelbart, de la institutul de cercetare Standford, a inventat primul prototip de mouse ȋn anul 1963 cu ajutorul colegului său Bill English. Engelbart nu a primit niciodată drepturile de autor pentru el deoarece brevetul său a expirat ȋnainte de a deveni utilizat pe scară largă ȋn calculatoarele personale.
O serie de alte dispozitive de indicare experimentale dezvoltate pentru sistemul NLS al lui Engelbart exploatau diferite mișcări ale corpului – de exemplu, dispozitive montate pe cap atașate de bărbie și de nas - ȋn cele din urmă câștigand mouse-ul din cauza simplicității și comodității sale.
Primul mouse, un dispozitiv voluminos (vezi foto primul mouse) folosea două roți perpendiculare una pe cealaltă: rotirea fiecărei roți se transpunea ȋntr-o mișcare de-alungul unei axe. Engelbart a primit brevetul US3541541 ȋn noiembrie 1970 pentru un indicator de poziție X-Y pentru un sistem de afișare. Ȋn același timp, Engelbart a luat ȋn vedere faptul că utilizatorii ar tine cu o mână mouse-ul ȋncontinuu iar cu cealaltă mână ar tasta la un dispozitiv cu cinci taste.
Primul mouse integrat comercializat ca parte a unui calulator, destinat pentru navigarea pe calculatorul personal a fost livrat cu sistemul Xerox 8010 Star Information ȋn anul 1981. Ȋn anul 1984 cronicarul de computere John C. Dvorak a afirmat despre lansarea acestor noi calculatoare cu mouse că „Nu există nici o dovadă că oamenii dorec să utilizeze aceste lucruri”.
Variante
Mouse-ul mecanic
Mouse-ul cu bilă a ȋnlocuit roțile externe ale mouse-ului inventat de Bill English ȋn anul 1972 cu o singură bilă care se putea roti ȋn orice direcție. Acesta a fost comercializat ca parte hardware al computer-ului Xerox Alto. Roțile zimțate perpendiculare din interiorul mouse-ului fracționau fascicolele de lumină ȋn drumul lor spre senzorul de lumină astfel detectându-se mișcarea bilei. Acest tip de mouse semăna cu un trackball inversat și a devenit forma predominantă de mouse folosit la calculatoarele personale din anii 1980 și 1990. Astfel grupul de la Xerox PARC a stabilit tehnica modernă de a folosi ambele măini pentru a tasta la o tastatură completă și tehnica de a folosi mouse-ul atunci când este necesar.
Mouse-ul cu bilă are două roți dințate independente. Ele sunt dispuse separat ȋn unghi de 90 de grade. O roată detectează mișcarea de ȋnainte-ȋnapoi a mouse-ului iar cealaltă roată detectează mișcarea de stânga-dreapta-stânga. Ȋn partea opusă celor două roți se află o a treia roată, nezimțată, (poziționată la 45 de grade), care este ȋmpinsă de un arc pentru a ȋmpinge bila spre cele două roți zimțate. Prin mișcarea celor două roți zimțate se ȋntrerupe (se fracționează) un fascicol de lumină infraroșu, ȋn drumul lor de la emitor spre senzor, pentru a genera impulsuri electrice care reprezintă mișcarea roților.
Bila, este sferică, ȋn mare parte construită din oțel și căptușită cu o suprafață de cauciuc necesară pentru a avea aderență la cele două roți zimțate. Această aderență este oferită ȋn conformitate cu o suprafață de lucru adecvată mouse-ului, astfel mișcarea fiind transmisă cu acuratețe.
Bila acestui tip de mouse și roțile zimțate au fost fabricate pentru Xerox de Jack Hawley.
Dispozitivele mouse au luat formă la (École Polytechnique Fédérale de Lausanne sub inspirația profesorului Jean-Daniel Nicoud și sub mâinile inginerului André Guignard. Acestă nouă formă a incorporat o singură bilă cauciucată și trei butoane și a rămas o formă comună până la adoptarea unei noi forme de mouse ce incorpora o rotiță de scroll (derulare) ȋn anii 1990.
Ȋn anul 1985, René Sommer a adăugat un microprocesor modelelor Nicoud and Guignard. Prin această inovație, Sommer este creditat cu inventarea unei componente semnificative a mouse-ului, care l-a făcut mai inteligent; deși moușii optici de la Mouse Systems au incorporat microprocesorul ȋn 1984.
Mouse-ul optic
Spre deosebire de mouse-ul mecanic care folosește mișcarea unor părți ale sale, un mouse optic folosește o diodă emițătoare de lumină și fotodiode pentru a detecta mișcarea ȋn raport cu supafața de contact.
Mouse-ul inert și giroscopic
Adesea denumit „air mice” (mouse de aer) deoarece acesta nu necesită o suprafață de lucru, mouse-ul inert folosește accelerometru pentru a detecta mișcările de rotație pentru orice axă. Cele mai frecvente modele (fabricate de Logitech și de Gyration) funcționează folosind 2 grade de libertate de rotație și sunt insensibile la translația spațială. Utilizatorul trebuie doar să execute mici rotații ale ȋncheieturii mâinii pentru a mișca cursorul, reducănd oboseala utilizatorului sau așa numitul „braț de gorilă”. Fără fir, de obicei, acest tip de mouse are un comutator pentru a dezactiva mișcarea dintre folosiri, permițând utilizatorului libertatea mișcării fără a afecta poziția cursorului. Ȋn combinație cu o tastatură fără fir (wireless sau cordless – termeni englezești) un mouse inert poate oferi alternative ergonomice care nu necesită o suprafață de lucru plană, atenuând potențiale tipuri de leziuni ale mișcării repetitive legate de poziția utilizatorului la stația de lucru.
Mouse-ul 3D
Cunoscut și sub denumirea de liliac, acest dispozitiv funcționează ȋn general cu ultrasunete și oferă cel puțin trei grade de libertate. Probabil, cel mai cunoscut exemplu ar fi mouse-ul SpaceMouse 3Dconnexion al celor de la Logitech de la ȋnceputul anilor 1990.
Spre sfârșitul anilor 1990, Kantek a introdus mouseul 3D RingMouse. Acest mouse fără fir a fost purtat pe un inel ȋn jurul unui deget care permitea degetului mare să acceseze cele trei butoane. Mouse-ul era urmărit ȋn trei dimensiuni de către o stație de bază. Realizarea acestui mouse a fost ȋntreruptă deoarece nu oferea o rezoluție satisfăcătoare și suficientă.
Un consumator recent de dispozitive de indicare 3D este Wii Remote. Dispozitivul de sesizare a mișcării Wii Remote ȋși poate detecta poziția sa spațială prin compararea distanței și a poziției luminilor de la emitorul infraroșu folosind camera sa infraroșie intergrată. Dezavantajul evident al acestei abordări este acela că poate produce coordonate spațiale doar când camera poate vedea bara de senzori.
Mouse-ul tactil
Ȋn anul 2000 Logitech a introdus mouse-ul tactil, care conținea un mic mecanism de acționare ce făcea mouse-ul să vibreze.
Conectivitate și protocoale de comunicare
Pentru a putea transmite conectivitatea sa, un mouse ci fir folosește un cablu electric subțire ce are la capăt un conector cum ar fi RS-232C, PS/2, ADB sau USB. Spre deosebire de aceștia, dispozitivele mouse fără fir transmit datele prin radiații infraroșii sau radio, deși multe astfel de dispozitive de indicare sun conectate printr-un dispozitiv cu fir.
Ȋn timp ce interfața electrică și formatul de transmitere a datelor prin dispozitive de indicare obișnuite a fost standardizată pe USB, ȋn trecut acestea variau ȋn funcție de diferiți producători.
Utilizarea mouse-ului ȋn aplicațiile DOS a devenit mai frecventă după introducerea mouse-ului Microsoft, ȋn mare parte pentru că Microsoft a oferit un standard deschis pentru comunicații ȋntre aplicații și driver-ul mouse-ului. Astfel orice aplicație scrisă pentru a folosi standardul Microsoft ar putea folosi un mouse cu driver compatibil Microsoft. O remarcă interesantă este faptul că standardul driver-ului Microsoft comunică mișcările mouse-ului ȋn unități standarde numite „mickeys”.
Butoanele mouse-ului
Butoanele mouse-ului sunt microcomutatoare care pot fi apăsate (click) pentru a selecta sau pentru a interacționa cu un element al unei interfețe grafice. Scollmouse-ul cu trei butoane a devenit cel mai frecvent model disponibil. Ȋncepând din anul 2007 (și aproximativ de la sfârșitul anilor 1990), utilizatorii folosesc al doilea buton, cel mai frecvent pentru a invoca un meniu contextual ȋn interfața utilizatorului calculatoarului, care conține opțiuni special concepute pentru elementul interfață peste care se așează cursorul mouse-ului. Ȋn mod implicit, butonul primar al mouse-ului este situat ȋn partea stângă a mouse-ului, pentru beneficiul utilizatorilor dreptaci; utilizatorii stângaci pot face o inversare a acestei configurații prin intermediul software-ului.
Viteza mouse-ului
Ȋn industria calculatoarelor, senzitivitatea mouse-ului se măsoară adesea ȋn numere pe inch (counts per inch) CPI, adesea exprimat mai puțin corect ca DPI (dots per inch) puncte pe inch – numărul de pași pe care ȋl va raporta mouse-ul atunci când se mișcă un inch, unde 1 inch = 2.54 centimetri. La dispozitivele de indicare mai vechi această specificație era denumită PPI (pulse per inch) impulsuri pe inch. Dacă starea implicită a mouse-ului de urmărire implică deplasarea cursorului pe un ecran de pixeli sau puncte de pe ecran pentru fiecare pas raportat, atunci CPI este echivalent cu DPI: puncte ale mișcării cursorului pe un inch al mișcării mouse-ului. CPI și DPI așa cum au fost raportate de producători depind de modul ȋn care aceștia construiesc mouse-ul; cu cât este mai mare CPI-ul cu atât se mișcă mai repede cursorul mouse-ului ȋn raport cu mișcarea mouse-ului. Cu toate acestea, software-ul poate reglasensibilitatea mouse-ului, făcând cursorul să se miște mai repede decât CPI-ul său. Softurile actuale pot schimba viteza cursorului dinamic, ținând seama de viteza absolută a mouse-ului și mișcarea din ultimul punct de stop (oprire). Ȋn majoritatea software-urilor această opțiune este numită „viteză” (speed), referindu-se la precizia cursorului. Alte software-uri numesc această setare accelerare ȋnsă acest termen este incorect.
Pad-uri de mouse
Mouse-ul original al lui Engelbart nu necesita un pad de mouse; mouse-ul avea două roți mari care se puteau ȋnvărti pe aproape orice suprafață. Cu toate acestea, cei mai mulți mauși, ȋncepând cu cei mecanici cu bilă de oțel, necesită o suprafață de lucru specială pentru performanță, suprafață numită pad de mouse.
Padul de mouse, cel mai frecvent accesoriu, apare cel mai frecvent ȋmpreună cu mouse-ul mecanic deoarece, pentru a se mișca lin, bila trebuie să aibe o suprafată de contact care sa-i ofere o aderență mai mare decât suprafețele obișnuite care sunt de obicei birourile pe care este așezat mouse-ul.
Deși majoritatea maușilor optici și laser nu necesită un pad, unii utilizatori folosesc padul de mouse pentru a le oferi un confort mai sporit și un bruiaj mai mic al cursorului pe ecran.
