Salvati Copiii
De la Saferpedia
Organizația Salvați Copiii România este o organizație neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care promovează de 18 ani drepturile copilului, în acord cu Convenția Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului. Din luna semptembrie 2008, Salvați Copiii România este coordonatorul național al proiectului Sigur.info în cadrul Consorțiului Sigur.info, alături de Positive Media Iași și Focus.
Salvați Copiii România este membră a Alianței Internaionale Save the Children, cea mai mare organizație independentă din lume pentru promovarea drepturilor copiilor, cu aproximativ 27 de membri și cu programe desfășurate în peste 100 de țări. Salvați Copiii România este implicată în diferite proiecte de educație, protecție socială și advocacy pentru copiii din familii sărace, copiii victimă a violenței, copiii victime ale exploatării prin muncă, copiii străzii, copii refugiați, copiii din comunitățile dezavantajate, copii cu dizabilități, etc. Organizația lucrează cu copiii și familiile acestora pentru îmbunătățirea vieții lor de zi cu zi și crearea unor planuri de viitor. Anual, în programele sale sunt implicați peste 30.000 de copii și 1.000 de voluntari.
În noul context, al tehnologizării comunicării între oameni, Organizația Salvați Copiii România consideră că toți copiii trebuie sprijiniți pentru a-și crea o atitudine responsabilă și securizantă în ceea ce privește utilizarea Internet-ului și a calculatorului, pentru a evita riscurile inerente acestei activități sau pentru a fi ajutați să depășească situațiile abuzive la care pot fi supuși. Jocurile, muzica, filmele preferate, comunicarea cu prietenii sau colegii de școală, temele asistate de calculatorul și Internet reprezintă oportunități ideale de dezvoltare individuală și de grup, însă ele pot avea și efecte nedorite.
Legătuti externe
Salvati Copiii Romania
Save the Children
Acest termen se află ȋn stadiu de dezvoltare.
Contribuiti la dezvoltarea acestui termen.




